A Man Escaped - Un condamnat la moarte a evadat (1956) subtitrat si tradus in Romana

Filmul se bazează pe memoriile reale ale unui participant la Rezistența Franceză în timpul războiului, care a fost arestat și întemnițat de naziști. Numele eroului este Fontaine (Francois Leterrier) și este imposibil să nu admiri puterea dorinței sale de libertate. Nimeni din jur nu crede că o evadare din închisoare este posibilă, dar asta nu-l oprește pe Fontaine. Așteaptă cu răbdare să i se încredințeze o lingură de fier, pe care treptat, zi de zi, o transformă într-un instrument al evadării sale. După ce l-a ascuțit corespunzător, începe să vadă intenționat scândurile ușii, luptându-se cu disperare și frică - ar putea fi prins în orice moment. Cu toate acestea, nu are nimic de pierdut. Pentru participarea la rezistența împotriva naziștilor, a fost condamnat la moarte. La fel și mulți dintre colegii săi de suferință, cu care se intersectează periodic dimineața. Dar în celula lui se dovedește a fi un tânăr soldat german, Jost, care a fost condamnat de un tribunal militar și care, se pare, împărtășește în totalitate dragostea lui Fontaine pentru Franța. Totuși, nu este aceasta o momeală? Fontaine are o alegere dificilă - să-l implice pe băiat în planul său și să-și riște viața sau să omoare o creatură probabil nevinovată, poate chiar complet inocentă. Alegerea trebuie făcută cât mai repede posibil.

Filmul, filmat la cinci ani după capodopera „Jurnalul unui preot de țară”, arată de fapt ca un film și mai puternic și mai monolitic decât succesul anterior al lui Bresson ca autor. De fapt, în multe privințe este un film „bressonian” ideal, în care toate ideile și tehnicile regizorului sunt clar vizibile. Însuși maniera narațiunii, maxim introvertită și construită pe monologul intern al lui Fontaine, se inspiră din memoriile lui Andre Devigny. Cu toate acestea, Bresson însuși știe direct despre captivitatea în închisorile naziste, fiind închis timp de un an în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El, desigur, nu a fost nevoit să fugă, dar această ispravă existențială, pe care Devigny a descris-o în cartea sa, nu a putut să nu-l atingă atât ca autor, cât și ca persoană.

André Devigny a fost consultantul oficial al filmului, iar Bresson chiar a lăsat titlul cărții sale ca jumătate din titlul filmului. Totuși, după cum reiese din a doua jumătate, regizorul nu a intenționat să filmeze cartea pe cuvânt. Era mai fascinat și interesat de latura spirituală a istoriei, de alegerea morală, de existențialismul gol. Prin urmare, cei care doresc să urmărească „un alt film de evadare” ar trebui să revizeze „The Moth”. Bresson a realizat un film despre un miracol spiritual. De fapt, autorul nu spune practic nimic despre felul în care locotenentul francez a căzut în ghearele naziștilor, pentru care a fost condamnat în mod special, sau despre ce va face în continuare. Toate acestea nu sunt doar evidente, dar nici deloc importante nici pentru regizor, nici pentru privitor.

Personajul lui François Leterrier este, de asemenea, în multe privințe un personaj clasic „bressonian”. Se izolează cât mai mult posibil de tot ceea ce îngrijorează și distrage atenția de la cele mai importante, amintind de alți eroi ai operei lui Bresson. Cu toate acestea, concentrarea lui este destul de așteptată și chiar normală în aceste împrejurări, ceea ce nu se întâmplă în toate filmele regizorului francez. Fontaine apare ca un fel de om concret cu o voință neclintită, care nu are de gând să-și irosească energia cu nimic. Nu există ură sau iubire în ea. Chiar și principala întrebare morală a filmului - să ucizi sau să nu ucizi un tânăr vecin - este în multe privințe o întrebare destul de practică.

Imaginea lui Fontaine este atât de importantă pentru întreaga poveste, încât narațiunea este construită exclusiv de la persoana întâi, ceea ce nu a fost atât de ușor de realizat, pentru că, spre deosebire de „preotul satului”, acesta nu are nici măcar un jurnal. Schema narativă pe care Bresson a folosit-o aici, deși caracteristică pentru el însuși, este departe de schemele cinematografice canonice. De asemenea, seamănă puțin cu schemele obișnuite și însăși construcția multor scene. Luați, de exemplu, primul, unde începe poza, unde Fontaine este transportat într-o mașină și încearcă să scape. Nu numai că, contrar tuturor regulilor, scena nu are nicio fotografie de deschidere, nici dialog și, practic, nicio informație despre cine este afișat. Și mai multe evenimente importante sunt complet ascunse în fundal. Iar pe parcursul întregului film, Bresson aproape că închide spectatorul în capul personajului principal, luându-i toate informațiile referitoare la ceea ce se întâmplă afară, cu excepția unor firimituri pe care Fontaine le primește în timpul plimbărilor matinale.

Cei care sunt interesați de istorie și acuratețea istorică nu vor fi interesați de acest film. Bresson este mai interesat de formalism decât de reacția la mișcările și analizele politice și sociale. Un alt aspect, deși nu atât de unic, al imaginii creative a autorului este tendința de a folosi actori neprofesioniști. Desigur, mulți oameni au făcut asta înaintea lui, dar Bresson a avut propria idee și plan pentru asta. Nu a vrut să lucreze cu profesioniști, deoarece încerca să înlocuiască individualitatea cu un anumit model, prin care, minimizând rolul talentului actorului, a încercat să crească alte niveluri cinematografice. Acest lucru este în armonie cu intenția lui Bresson de a muta evenimentele în afara cadrului.